>@Liam McEvoy/EIB
  • Kyriacos Kakouris, numit membru al Comitetului de direcție al Băncii UE
  • Acesta preia mandatul de la Lilyana Pavlova, care a fost vicepreședinte al BEI din 2019

Banca Europeană de Investiții (BEI) are plăcerea de a anunța numirea lui Kyriacos Kakouris în cadrul Comitetului său de direcție. În urma unei decizii a acționarilor Băncii – statele membre UE –, Kakouris a fost numit vicepreședinte al BEI, fiind primul din Cipru de până acum.

De formație economist, Kakouris a făcut parte din Consiliul de administrație al BEI timp de aproape 20 de ani, din care câțiva în calitate de Președinte al Comitetului de etică și conformitate al Băncii. Înainte de numirea sa ca vicepreședinte al BEI, a fost director de strategie și coordonare, iar mai înainte, director pentru instituții financiare internaționale și pentru managementul financiar al guvernului central în cadrul Ministerului Finanțelor din Cipru.

„Am fost nominalizat de Cipru să fac parte din Consiliul de administrație al BEI încă de când țara noastră a aderat la UE și am văzut că Banca este un instrument extraordinar pentru realizarea unor obiective comune prin faptul că direcționează fonduri foarte necesare către coeziunea socială, competitivitate și inovare”, a declarat Kakouris. „Este o onoare să devin vicepreședinte al unei instituții care sprijină o varietate de sectoare întotdeauna spre beneficiul oamenilor din Europa și din afara acesteia.”

Kakouris preia mandatul de la Lilyana Pavlova, care a fost vicepreședinte din noiembrie 2019.

„Kyriacos a avut cel mai lung mandat de administrator din cadrul BEI și va fi o prezență de nădejde în Comitetul nostru de direcție în aceste vremuri dificile pentru Europa și pentru întreaga lume”, a declarat Președintele BEI, Werner Hoyer. „Îi mulțumesc Lilyanei pentru serviciile ei cu adevărat valoroase din ultimii patru ani și îi doresc succes în proiectele ei viitoare.”

„În ultimii patru ani, am avut privilegiul de a face parte din familia Grupului BEI și de a lucra îndeaproape cu colegi și corespondenți dedicați”, a declarat Pavlova. „În vremuri de incertitudine, am navigat printre provocările reprezentate de pandemia Covid-19 și de invazia Rusiei în Ucraina și am avut un impact de durată asupra vieților cetățenilor din întreaga Uniune Europeană și din afara acesteia. Mă bucur că succesorul meu este vicepreședintele Kyriacos Kakouris, care cunoaște foarte bine Banca, și îi urez mult succes în noul rol.”

Comitetul de direcție este organismul executiv colectiv al BEI. Acesta este format din nouă membri: Președintele și opt vicepreședinți. Aflat sub autoritatea Președintelui băncii și sub controlul Consiliului de administrație, acesta gestionează afacerile curente ale BEI, pregătește deciziile pentru administratori și asigură executarea acestor decizii. Membrii săi sunt numiți de Consiliul guvernatorilor, care este alcătuit din miniștrii de finanțe ai UE, la propunerea Consiliului de administrație.

Despre Banca Europeană de Investiții

Grupul BEI este instituția de finanțare pe termen lung a UE, deținută de statele membre ale acesteia. Grupul este compus din Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI). Finanțează investiții solide care contribuie la atingerea obiectivelor politicilor UE, inclusiv o coeziune socială și teritorială, competitivitatea, inovarea și o tranziție justă către neutralitatea climatică.

Ca răspuns la războiul din Ucraina, BEI a majorat în mod record volumul finanțărilor pentru energia curată, sprijinind investiții esențiale, necesare pentru a ajuta Europa să nu mai depindă de importurile de combustibili fosili. Banca UE și-a mărit finanțarea și pentru proiectele de securitate la niveluri fără precedent.

BEI a fost prima bancă multilaterală de dezvoltare care a încetat să mai acorde sprijin pentru combustibilii fosili și care s-a angajat să sprijine cu 1 000 miliarde EUR investiții în domeniul climei în acest deceniu. Mai mult de jumătate din împrumuturile din 2022 acordate de Grupul BEI au fost dedicate proiectelor privind clima și durabilitatea mediului, în timp ce aproape jumătate din finanțările BEI din interiorul UE au fost acordate pentru proiecte în regiunile de coeziune, unde venitul pe cap de locuitor este mai mic, subliniind angajamentul Băncii față de creșterea echitabilă.

Grupul BEI este susținătorul inovării în Europa. FEI sprijină IMM-urile Europei îmbunătățind accesul acestora la finanțare printr-o gamă largă de intermediari financiari selectați, precum bănci, societăți de garantare și de leasing, furnizori de microcredite și fonduri de capital privat. FEI proiectează și oferă instrumente de finanțare prin capitaluri proprii și prin îndatorare care promovează obiectivele UE și valorifică instrumentele de finanțare ale UE, precum programul InvestEU, cu scopul de a sprijini antreprenoriatul, creșterea, inovarea, cercetarea și dezvoltarea, tranziția digitală și ocuparea forței de muncă. Mai devreme anul acesta, a lansat Inițiativa „Campionii europeni în tehnologie”, un fond de participare ambițios care urmărește să se asigure că pionierii din domeniul tehnologiei, creați în Europa, rămân în Europa.

Operațiunile BEI din afara UE sunt desfășurate de BEI Global. Ca partener cheie în strategia UE Global Gateway, ne propunem să sprijinim investiții de cel puțin 100 miliarde EUR până în 2028, adică o treime din obiectivul strategiei. Cu birouri în întreaga lume, BEI Global este aproape de oameni, firme și instituții locale, și promovează parteneriate puternice ale Echipei Europa cu instituții de finanțare a dezvoltării.

Pentru informații suplimentare privind rolul și activitățile Grupului BEI accesați.