Sub conducerea Dr Hoyer, banca a cunoscut un proces semnificativ de expansiune și transformare. Unul dintre cele mai notabile succese în timpul mandatului său este Fondul european pentru investiții strategice, o inițiativă cheie pentru a susține crearea de locuri de muncă și creșterea economică din UE.
Sub conducerea Dr Hoyer, BEI și-a consolidat, de asemenea, poziția de cel mai mare furnizor multilateral de finanțare destinată combaterii schimbărilor climatice la nivel mondial. În 2019, BEI a stabilit un reper aplicabil la nivel mondial în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice anunțând că va opri finanțările pentru proiectele energetice bazate pe combustibil fosil până la sfârșitul anului 2021 și va sprijini cu 1 000 miliarde EUR investiții în acțiuni climatice și sustenabile din punct de vedere al mediului în perioada 2020-2030.