Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un contract de împrumut pentru a acorda o sumă totală de 300 milioane EUR în vederea finanţării de proiecte prioritare în cadrul programului român de dezvoltare rurală pentru 2007-2013, în special pentru împădurire, îmbunătăţirea procesului de gestionare şi protejare a pădurilor, precum şi pentru investiţii de mică anvergură în infrastructura rurală şi din agricultură.

Potrivit dlui Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al BEI responsabil de operaţiunile de creditare din România, „împrumutul BEI va finanţa creşterea performanţei ecologice a peste 44 000 ferme şi îmbunătăţirea procesului de gestionare a circa 2 400 de exploataţii forestiere. Împrumutul va susţine, de asemenea, lucrări de reducere a eroziunii pe o suprafaţă de 60 000 ha, precum şi măsuri de apărare împotriva inundaţiilor în peste 1 000 de comunităţi, reducându-se astfel riscul unor calamităţi precum recentele inundaţii din sudul României. În fine, împrumutul BEI va contribui şi la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene în România, acesta susţinând contribuţia României aferentă asistenţei nerambursabile europene.”

Proiectul va genera locuri de muncă în zonele rurale din România şi va creşte utilizarea surselor de energie regenerabile prin utilizarea biogazului şi a biomasei şi va reduce poluarea apelor de suprafaţă şi a celor subterane determinată de creşterea animalelor. De asemenea, acesta va permite modernizarea reţelei de drumuri forestiere, necesară pentru punerea în aplicare a planurilor de gestionare durabilă a pădurilor, în special stingerea incendiilor, şi va contribui la utilizarea durabilă şi pe termen lung a resurselor forestiere, precum şi la protejarea acestora.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România este promotorul acestui proiect, iar entităţile publice şi private care primesc sprijin în cadrul programului român de dezvoltare rurală, inclusiv IMM-urile, sunt beneficiarii finali ai împrumutului BEI.