
Zur neuesten Ausgabe dieser Publikation.
Description
Raportul anual pentru 2015 prezintă informații cu privire la expertiza independentă și sprijinul în materie de consolidare a capacităților acordat de JASPERS autorităților publice și beneficiarilor finali ai proiectelor care urmează a fi finanțate din fondurile structurale și de investiții europene în statele membre. De asemenea, acesta acoperă activitățile noi ale JASPERS, în urma extinderii sferei JASPERS pe parcursul anului, precum și activitățile platformei de colaborare în rețea, care a făcut obiectul unui raport separat în anii anteriori.
În 2015, asistența JASPERS a fost extinsă asupra regiunilor eligibile din Franța și Italia. De asemenea, JASPERS a elaborat proceduri de furnizare a serviciului de control independent al calității introdus pentru perioada 2014-2020 și a convenit să sprijine proiecte în domeniul transporturilor, care vor fi finanțate prin Mecanismul pentru interconectarea Europei, și să acorde asistență Platformei europene de consiliere în materie de investiții, ca parte a Planului de investiții pentru Europa.
Trei țări beneficiare au continuat să primească sprijin pentru dezvoltarea de investiții care vor fi finanțate prin Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA I): fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru și Serbia. În plus față de sprijinul pentru pregătirea proiectelor, JASPERS a continuat, de asemenea, să asiste atât statele membre, cât și țările IPA prin activități de consolidare a capacităților.
O pondere semnificativă a activității JASPERS din 2015 a fost legată în continuare de proiecte fazate sau retransmise, contribuind la absorbția completă a fondurilor europene disponibile pentru perioada 2007-2013.
Alle Ausgaben dieser Publikation
- European Investment Bank Annual Report 2020 on JASPERS
- European Investment Bank Annual Report 2018 on JASPERS
- European Investment Bank Annual Report 2019 on JASPERS
- Tätigkeitsbericht 2014 für die Networking-Plattform von JASPERS
- Tätigkeitsbericht 2013 für die Networking-Plattform von JASPERS
- JASPERS-Tätigkeitsbericht 2017
- JASPERS-Jahresbericht 2014
- JASPERS-Jahresbericht 2013
- JASPERS-Jahresbericht 2012
- JASPERS-Jahresbericht 2011
- JASPERS-Jahresbericht 2010
- JASPERS-Jahresbericht 2009
- JASPERS-Jahresbericht 2008
- JASPERS-Jahresbericht 2007
- JASPERS-Tätigkeitsbericht 2016