Click here for the newest edition of this publication.
Description
JASPERS, parteneriatul de asistenţă tehnică între Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi KfW Bankengruppe (KfW), a continuat în 2013 să sprijine pregătirea unor proiecte importante ce urmează a fi supuse spre aprobare pentru finanţare nerambursabilă din fondurile structurale şi de coeziune, în numele celor 14 state membre ale UE beneficiare (Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria).
În 2013, aceste ţări au transmis Comisiei 89 de cereri de finanţare europeană din fonduri structurale susţinute prin JASPERS, faţă de 76 în urmă cu un an.
În 2013, Comisia a aprobat 86 de cereri pentru finanţare, comparativ cu 53 în 2012, iar alte 18 proiecte de mică anvergură susţinute prin JASPERS au fost aprobate de autorităţile naţionale pe parcursul anului.
Volumul total al investiţiilor pentru proiectele importante susţinute prin JASPERS şi aprobate de Comisie din 2007 până în 2013 a fost de 55,9 miliarde EUR, din care finanţările nerambursabile UE au reprezentat 32,2 miliarde EUR.
All editions of this publication
- European Investment Bank Annual Report 2020 on JASPERS
- European Investment Bank Annual Report 2019 on JASPERS
- European Investment Bank Annual Report 2018 on JASPERS
- JASPERS Annual Report 2017
- JASPERS Activity Report 2016
- JASPERS Annual Report 2015
- JASPERS Networking Platform Activity Report 2014
- JASPERS Annual Report 2014
- JASPERS Annual Report 2013
- JASPERS Networking Platform Activity Report 2013
- JASPERS Annual Report 2012
- JASPERS Annual Report 2011
- JASPERS Annual Report 2010
- JASPERS Annual Report 2009
- JASPERS Annual Report 2008
- JASPERS Annual Report 2007